532724
25
Verklein
Vergroot
Pagina terug
1/28
Pagina verder
17
1
AVERTISMENT
Acest aparat nu trebuie utilizat de
persoanele (inclusiv copiii) cu deficienţe
fizice, senzoriale sau psihice sau de persoane-
le care nu au experienţa şi cunoştinţele nece-
sare pentru folosirea acestuia, cu excepţia ca-
zului în care sunt supravegheate sau au primit
instrucţiuni privind utilizarea aparatului de la o
persoană care răspunde de siguranţa lor. Su-
pravegheaţi copiii pentru ca aceştia să nu se
joace cu aparatul.
2
APLICAŢII
Sanicompact® este un vas WC special, prevăzut cu
un dispozitiv de tocare-pompare integrat in vasul de
ceramică, destinat evacuării apelor uzate provenite de
la un WC şi de la un lavoar*. (*: în funcţie de model).
3
INSTALARE
Instalarea şi funcţionarea aparatului trebuie să fie
conforme cu reglementările locale şi cu norma EN
12056-4.
Pentru a beneficia de ultimele îmbunătăţiri tehnice
în domeniul acustic, aduse acestui aparat, este
important:
• să poziţionaţi aparatul astfel încât acesta sa nu
atingă vreun perete al încăperii
să amplasaţi
aparatul
pe o suprafaţă perfect plană,
astfel încât să nu influenţeze buna fun cţionare a ele-
mentelor de preluare a vibraţiilor
• să fixaţi corect conducta de evacuare evitând
distanţe între elementele de prindere, mai mari de
1 metru.
CONECTAREA LA ALIMENTAREA CU APĂ
Conectaţi furtunul flexibil furnizat la un robinet de
alimentare cu apă.
ATENŢIE: Calitatea spălării vasului de WC depinde
de presiunea apei. Pentru o spălare optimă, presiu-
nea de ieşire din robinet trebuie să fie minim 1,7 bari.
Recomandare: în regiunile în care apa de la reţeaua
publică prezintă impurităţi sau nisip, vă recomandăm
să introduceţi un filtru suplimentar, între robinetul de
închidere a apei şi aparat. Montarea acestui filtru
poate evita necesitatea unei intervenţii service deli-
cate, ca urmare a înfundării electrovalvei.
CONECTAREA ELECTRICĂ
Nu efectuaţi branşamentul electric decât
după realizarea definitivă a racordurilor.
Conectarea electrică trebuie realizată de către perso-
nal calificat în electrotehnică.
Aparatul trebuie amplasat astfel încât să aveţi acces
la priza de alimentare.
Circuitul de alimentare electrică al aparatului
trebuie să aibă împământare (clasa I) şi să fie
protejat de un disjunctor diferenţial de înaltă
sensibilitate (30 mA).
Această priză trebuie să fie destinată exclusiv alimen-
tării aparatului. În cazul în care cablul electric al apa-
ratului este deteriorat, acesta trebuie înlocuit de catre
fabricant sau de catre o persoana autorizata de De-
partamentul de Service, pentru a evita orice pericol.
Reglementare
Asiguraţi-vă că respectaţi dispoziţiile normei în
vigoare din ţara de utilizare a aparatului cu pri-
vire la nivelul de protecţie pentru sălile de baie.
4
PUNEREA ÎN FUNCŢIUNE
Conectaţi aparatul la alimentarea electrică. Așteptaţi
20 de secunde pentru a se realiza iniţializarea apa-
ratului. Pentru a obţine o bună clătire, deschideţi
robinetul de admisie a apei până în punctul maxim.
Porniţi ciclul normal apăsând pe partea gri închis a
butonului integrat în WC. Aruncaţi câteva foi de hârtie
igienică în WC, apoi efectuaţi, din nou, un alt ciclu.
apăsare este validată de o scurtă punere în funcţiune
a motorului.
Pentru a ieși din modul de programare:
Nu efectuaţi nicio operaţie timp de câteva secunde.
Motorul se va pune în funcţiune timp de 2 secun-
de, ceea ce semnifică faptul că aţi iesit din modul
de programare.
Remarca : Ciclul modificat va rămâne în memorie şi
după întreruperea curentului electric.
FOLOSIREA LAVOARULUI
Pentru evacuarea apelor uzate provenite de la un
lavoar (depinde de model) pornirea se face in mod
automat.
Asiguraţi-vă ca lavoarul dvs. conectat la produsul
SANICOMPACT este oprit şi nu prezintă scurgeri.
6
INTERVENŢII EVENTUALE
ANOMALIE CONSTATATĂ CAUZE PROBABILE SOLUŢII
După ce aţi apăsat pe butonul
de tragere a apei (24), nu se
declanșează ciclul de clătire cu apă
• Aparatul nu este conectat la o
sursă electrică de alimentare sau
alimentare electrică defectuoasă
Conectaţi aparatul la o sursă
electrică de alimentare, verificaţi
alimentarea electrică
• Consultaţi un depanator autorizat
Ciclul pornește, dar se scurge
puţină apă în WC
• Filtrul de intrare al electrovalvei
(28) este colmatat
Debit de alimentare cu apă insuficient
• Curăţaţi filtrul electrovalvei
• Modificaţi instalaţia.
Ciclul pornește, dar apa nu
curge în WC
Robinetul de oprire este închis
• Electrovalva (28) este defectă
Deschideţi robinetul de oprire
• Consultaţi un depanator autorizat
Ciclul se derulează corect,
motorul funcţionează, dar apa din
WC este aspirată încet sau deloc
Debit de alimentare cu apă
insuficient
• Clapeta sifonului (23) nu mai
este etanșă
Măriţi durata de clătire
(programare)
• Curăţaţi sau înlocuiţi clapeta
sifonului (23)
Ciclul se derulează corect, dar
rămâne multă apă în WC
• Înălţimea de evacuare este
prea mare
• Supapa antiretur prezintă scurgeri
• Modificaţi instalaţia
• Curăţaţi sau schimbaţi supapa
antiretur
Motorul hârâie sau bâzâie şi nu
mai funcţionează
Motorul este blocat de un corp
străin
• Defecţiuni la motor sau la sistemul
de comandă
Îndepărtaţi corpul străin
În caz contrar, consultaţi un
depanator autorizat
Aparatul porneşte cu intermitenţe Obiectele sanitare racordate
prezintă scurgeri
• Supapa antiretur prezintă scurgeri
Verificaţi instalaţia în amonte
Curăţaţi sau schimbaţi supapa
antiretur
Sifonul lavoarului emană mirosuri Sifonul lavoarului este dezamorsat Instalaţi o supapă anti-vid
Apa uzată provenită de la lavoar
nu este evacuată automat
Sifonul lavoarului este înfundat
Problemă cu comanda automată
Curăţaţi sifonul
În caz contrar, consultaţi un
depanator autorizat
ÎN TOATE CAZURILE, DECONECTAŢI MAI ÎNTÂI APARATUL
DE LA SURSA ELECTRICĂ DE ALIMENTARE.
7
CONDIŢII DE GARANŢIE
Aparatul beneficiază de doi ani garanţie de la data cumpărării, cu condiţia ca instalarea şi utilizarea
aparatului să fie conforme cu instrucţiunile din acest manual.
ATENŢIE !!! Nu se acordă garanţie decât în cazul utilizării aparatului pentru evacuarea
hârtiei igienice, materiilor fecale si apelor uzate igienico-sanitare. În cazul unor
deteriorări ale aparatului provocate de: tocarea unor corpuri străine precum vată, tampoane,
serveţele igienice, serveţele parfumate, produse alimentare, prezervative, păr, cârpe, obiec-
tele din lemn, plastic sau metal (ex: agrafe de păr), materiale de construţie; sau de pomparea
unor lichide precum solvenţi sau uleiuri, acestea nu intră în cadrul garanţiei acordate.
Opţiunea pentru lavoar: lăsaţi să curgă robinetul de
la lavoar. Aparatul se pune în funcţiune automat. ve-
rificaţi etanşeitatea racordurilor.
Atenţie: robinetul de la lavoar trebuie să se închidă
perfect etanş. O scurgere cât de mică poate provo-
ca pornirea repetată a aparatului SANICOMPACT®
în mod inutil.
SANICOMPACT
®
este comandat printr-un dispozi-
tiv de programare electronic.
Durata de funcţionare variază în funcţie de ciclul ales.
- Ciclu economic (tasta gri deschis)
- Ciclu normal (setat implicit, tasta gri închis)
Dacă este necesar, aveţi posibilitatea de a prelungi
durata primei clătiri a ciclului normal până la 16 se-
cunde, dacă durata setată implicit nu realizează o
spălare optimă. (Presiune de alimentare scăzută).
Pentru a modifica programarea:
• Apăsaţi simultan pe cele două părţi gri ale butonu-
lui, timp de 5 secunde (pentru modelul cu opţiune
lavoar).
• Apăsaţi butonul gri închis timp de 5 secunde (pen-
tru modelul fără opţiune lavoar).
•Motorul se va pune în funcţiune timp de 2 secun-
de, ceea ce semnifică faptul că aţi intrat în modul
de programare.
• Apoi, la fiecare apăsare a tastei gri închis, măriţi
durata ciclului normal cu câte o secundă: fiecare
apăsare este validată de o scurtă punere în funcţiune
a motorului.
• La fiecare apăsare a tastei gri deschis, micșoraţi
durata ciclului normal cu câte o secundă: fiecare
RO
5
ÎNTREŢINERE
ATENŢIE!!!
În cazul unei absenţe prelungite de acasă (vacanţă)
va recomndăm să întrerupeţi alimentarea cu apă a
WC-ului şi a obiectelor sanitare conectate la aparat şi
să protejaţi instalaţia împotriva îngheţului.
CURĂŢARE/DETARTRAJ
Pentru a detartra şi curăţa dispozitivul de tocare şi
WC-ul, utilizaţi în mod regulat un detartrant cores-
punzător, ca de exemplu detartrantul special SANI-
BROYEUR de la SFA care este conceput pentru a
îndepărta tartrul şi care protejează piesele din interio-
rul aparatului dumneavoastră.
25

Hulp nodig? Stel uw vraag in het forum

Spelregels
1

Forum

Sanibroyeur-SANICOMPACT-Comfort-ECO-Plus

Zoeken resetten

  • Wat is het verschil tussen sanibroyeur compact star en compact comfort ? Met name geïnteresseerd in de maten .
    Ik heb nu een star geïnstalleerd die recent kapot is gegaan. Kan ik een compact comfort installeren op de maten van een star ? Gesteld op 20-8-2022 om 14:59

    Reageer op deze vraag Misbruik melden
  • Na het doorspoelen loopt de closet soms langzaam vol met het gevolg dat het niet op tijd weer doorspoelen het closet overloopt. Gesteld op 7-10-2020 om 10:49

    Reageer op deze vraag Misbruik melden
  • Moet er een beluchter in de afvoer van sanicompact comfort Gesteld op 8-3-2020 om 21:32

    Reageer op deze vraag Misbruik melden

Misbruik melden

Gebruikershandleiding.com neemt misbruik van zijn services uitermate serieus. U kunt hieronder aangeven waarom deze vraag ongepast is. Wij controleren de vraag en zonodig wordt deze verwijderd.

Product:

Bijvoorbeeld antisemitische inhoud, racistische inhoud, of materiaal dat gewelddadige fysieke handelingen tot gevolg kan hebben.

Bijvoorbeeld een creditcardnummer, een persoonlijk identificatienummer, of een geheim adres. E-mailadressen en volledige namen worden niet als privégegevens beschouwd.

Spelregels forum

Om tot zinvolle vragen te komen hanteren wij de volgende spelregels:

Belangrijk! Als er een antwoord wordt gegeven op uw vraag, dan is het voor de gever van het antwoord nuttig om te weten als u er wel (of niet) mee geholpen bent! Wij vragen u dus ook te reageren op een antwoord.

Belangrijk! Antwoorden worden ook per e-mail naar abonnees gestuurd. Laat uw emailadres achter op deze site, zodat u op de hoogte blijft. U krijgt dan ook andere vragen en antwoorden te zien.

Abonneren

Abonneer u voor het ontvangen van emails voor uw Sanibroyeur SANICOMPACT Comfort ECO Plus bij:


U ontvangt een email met instructies om u voor één of beide opties in te schrijven.


Ontvang uw handleiding per email

Vul uw emailadres in en ontvang de handleiding van Sanibroyeur SANICOMPACT Comfort ECO Plus in de taal/talen: Alle talen als bijlage per email.

De handleiding is 1,38 mb groot.

 

U ontvangt de handleiding per email binnen enkele minuten. Als u geen email heeft ontvangen, dan heeft u waarschijnlijk een verkeerd emailadres ingevuld of is uw mailbox te vol. Daarnaast kan het zijn dat uw internetprovider een maximum heeft aan de grootte per email. Omdat hier een handleiding wordt meegestuurd, kan het voorkomen dat de email groter is dan toegestaan bij uw provider.

Andere handleiding(en) van Sanibroyeur SANICOMPACT Comfort ECO Plus

Sanibroyeur SANICOMPACT Comfort ECO Plus Aanvulling / aanpassing - Nederlands - 1 pagina's


Uw handleiding is per email verstuurd. Controleer uw email

Als u niet binnen een kwartier uw email met handleiding ontvangen heeft, kan het zijn dat u een verkeerd emailadres heeft ingevuld of dat uw emailprovider een maximum grootte per email heeft ingesteld die kleiner is dan de grootte van de handleiding.

Er is een email naar u verstuurd om uw inschrijving definitief te maken.

Controleer uw email en volg de aanwijzingen op om uw inschrijving definitief te maken

U heeft geen emailadres opgegeven

Als u de handleiding per email wilt ontvangen, vul dan een geldig emailadres in.

Uw vraag is op deze pagina toegevoegd

Wilt u een email ontvangen bij een antwoord en/of nieuwe vragen? Vul dan hier uw emailadres in.



Info