498044
70
Verklein
Vergroot
Pagina terug
1/72
Pagina verder
RO-5
Cauza şi prevenirea reculurilor
Reculul este o reacţie neprevăzută la o prindere
sau agăţare a unui disc afl at în rotaţie, a unui pla-
tan de reazem, a unei perii sau a altor accesorii.
Prinderea sau agăţarea cauzează o oprire foarte
rapidă a accesoriului afl at în rotaţie, contrareacţia
ind accelerarea necontrolată a maşinii în sens
invers rotaţiei accesoriului în jurul punctului de
prindere.
Dacă, de exemplu, un disc abraziv este prins sau
agăţat de piesa care se prelucrează, discul poate
pătrunde în suprafaţa piesei care se prelucrează
cu circumferinţa în punctul de prindere şi poate
aruncat brusc în sus sau spre exterior. Discul
poate sări spre utilizator sau în sens contrar, în
funcţie de sensul de rotaţie a discului în punctul
de prindere. Astfel, este posibilă chiar şi ruperea
discurilor abrazive.
Reculul este rezultatul unui abuz asupra maşinii
şi/ sau al modului greşit de lucru sau exploatare,
şi poate fi evitat prin respectarea următoarelor
măsuri de precauţie.
Ţineţi maşina fi xă în permanenţă şi adoptaţi o
poziţie a corpului şi a braţelor astfel încât să
puteţi controla forţele unui recul. Pentru un
control optim al reculurilor sau a momente-
lor mecanice de reacţie, folosiţi întotdeauna
la pornire mânerul suplimentar, dacă acesta
este inclus în pachetul de livrare. Utilizatorul
poate controla momentele mecanice de reacţie
sau forţele de recul dacă sunt luate măsurile de
precauţie adecvate.
Nu aduceţi niciodată mâna în apropierea dispo-
zitivul de lucru afl at în rotaţie. Dispozitivele de
lucru pot executa o mişcare de recul spre mâna
dumneavoastră.
Nu vă amplasaţi corpul în zona în care maşina
va fi deplasată în cazul unui recul. Un recul va
provoca o mişcare accelerată a maşinii, în sens
opus celui de rotaţie a discului, din punctul de
prindere.
Procedaţi cu atenţie sporită în cazul lucrărilor
la colţuri, muchii ascuţite etc. Evitaţi reculul
şi înţepenirea dispozitivului de lucru. Colţurile,
muchiile ascuţite sau reculul înclină dispozitivul
de lucru afl at în rotaţie spre agăţare şi cauzează
pierderea controlului sau recul.
Nu montaţi fi erăstraie cu lanţ pentru cioplire
în lemn sau pânze de ferăstrău danturate.
Asemenea pânze provoacă frecvent reculuri şi
duc la pierderea controlului.
Instrucţiunile speciale de protecţie a muncii pen-
tru lustruire
Împiedicaţi posibilitatea de mişcare liberă a
fragmentelor din placa de lustruire sau din fi re-
le de fi xare a acesteia. Îndepărtaţi sau scurtaţi
rele de fi xare libere. Firele de fi xare desprinse
sau afl ate în rotaţie vă pot prinde degetele sau
pot rămâne agăţate de piesa de lucru.
Evitaţi pătrunderea agentului de lustruire lichid
(substanţei de lustruire) în aparat. Pătrunde-
rea agentului de lustruire lichid (substanţei de
lustruire) într-o sculă electrică creşte riscul de
electrocutare.
2.3 Valori de emisie
Valorile determinate conform EN 60745 măsoară
în mod tipic:
Nivelul presiunii acustice 89 dB(A)
Nivelul puterii acustice 100 dB(A)
Termenul aditiv de insecuritate a măsurării
K = 3 dB
Purtaţi căşti antifonice!
Valori de oscilaţie însumate a
h
(suma vectorilor
a trei direcţii) determinate corespunzător EN
60745:
Lustruire a
h
= 3,5 m/s²
K = 2,0 m/s²
Valorile indicate ale emisiilor (vibraţie, zgomot)
au fost măsurate în conformitate cu condiţiile de
verifi care din EN 60745 şi servesc la compararea
maşinilor. Ele sunt adecvate şi pentru o evaluare
preliminară a solicitărilor cauzate de vibraţiile şi
zgomotele din timpul utilizării.
Valorile indicate ale emisiilor reprezintă aplicaţiile
de lucru principale ale sculei electrice. Dacă însă
scula electrică se utilizează pentru alte aplicaţii
de lucru, cu alte dispozitive de lucru sau insufi -
cient întreţinută, solicitările cauzate de vibraţii şi
zgomote pot creşte simţitor pe întreaga durată a
intervalului de lucru. Pentru o evaluare exactă pe
parcursul unui interval de lucru prestabilit, trebuie
luaţi în considerare şi timpii incluşi de mers în gol
şi de repaus ai maşinii. Acest lucru poate reduce
simţitor solicitarea pe întreaga durată a intervalului
de lucru.
3 Branşamentul electric şi pu-
nerea în funcţiune
Respectaţi tensiunea reţelei: tensiunea şi
frecvenţa sursei electrice trebuie să conicidă
cu indicaţiile de pe plăcuţa cu datele de putere
a maşinii.
70

Hulp nodig? Stel uw vraag in het forum

Spelregels

Misbruik melden

Gebruikershandleiding.com neemt misbruik van zijn services uitermate serieus. U kunt hieronder aangeven waarom deze vraag ongepast is. Wij controleren de vraag en zonodig wordt deze verwijderd.

Product:

Bijvoorbeeld antisemitische inhoud, racistische inhoud, of materiaal dat gewelddadige fysieke handelingen tot gevolg kan hebben.

Bijvoorbeeld een creditcardnummer, een persoonlijk identificatienummer, of een geheim adres. E-mailadressen en volledige namen worden niet als privégegevens beschouwd.

Spelregels forum

Om tot zinvolle vragen te komen hanteren wij de volgende spelregels:

Belangrijk! Als er een antwoord wordt gegeven op uw vraag, dan is het voor de gever van het antwoord nuttig om te weten als u er wel (of niet) mee geholpen bent! Wij vragen u dus ook te reageren op een antwoord.

Belangrijk! Antwoorden worden ook per e-mail naar abonnees gestuurd. Laat uw emailadres achter op deze site, zodat u op de hoogte blijft. U krijgt dan ook andere vragen en antwoorden te zien.

Abonneren

Abonneer u voor het ontvangen van emails voor uw Festool 180 E POETSMACHINE bij:


U ontvangt een email met instructies om u voor één of beide opties in te schrijven.


Ontvang uw handleiding per email

Vul uw emailadres in en ontvang de handleiding van Festool 180 E POETSMACHINE in de taal/talen: Nederlands, Duits, Engels, Frans, Italiaans, Portugees, Spaans, Pools, Deens, Zweeds, Noors, Fins als bijlage per email.

De handleiding is 1,21 mb groot.

 

U ontvangt de handleiding per email binnen enkele minuten. Als u geen email heeft ontvangen, dan heeft u waarschijnlijk een verkeerd emailadres ingevuld of is uw mailbox te vol. Daarnaast kan het zijn dat uw internetprovider een maximum heeft aan de grootte per email. Omdat hier een handleiding wordt meegestuurd, kan het voorkomen dat de email groter is dan toegestaan bij uw provider.

Uw handleiding is per email verstuurd. Controleer uw email

Als u niet binnen een kwartier uw email met handleiding ontvangen heeft, kan het zijn dat u een verkeerd emailadres heeft ingevuld of dat uw emailprovider een maximum grootte per email heeft ingesteld die kleiner is dan de grootte van de handleiding.

Er is een email naar u verstuurd om uw inschrijving definitief te maken.

Controleer uw email en volg de aanwijzingen op om uw inschrijving definitief te maken

U heeft geen emailadres opgegeven

Als u de handleiding per email wilt ontvangen, vul dan een geldig emailadres in.

Uw vraag is op deze pagina toegevoegd

Wilt u een email ontvangen bij een antwoord en/of nieuwe vragen? Vul dan hier uw emailadres in.



Info